Lacul de George Toparceanu

În grămezi greoaie, norii
Dintr-o parte străbătură
Şi de chipul lor pătrunsă,
Faţa lacului e sură.
Lângă apă, singuratic,
Plopul trist, fără veşmânt,
Jeluindu-şi frunza moartă
Se îndoaie după vânt.
Pleacă unde după unde
Şi mişcarea lor domoală
Colo-n trestie pătrunde,
Legănând o luntre goală…
Mult aş vrea în feeria
Unei nopţi de mai, senine,
Să plutesc pe apa-ţi clară,
Cu iubita lângă mine,
Şi a undelor poveste
Nesfârşită, s-o ascult…
Dar aşa, cum eşti acuma,
Lacule, îmi placi mai mult!