Zapada de Victor Tulbure

Ce bună-i zăpada la fire!
Cum știe podoabe să-nșire
Pe fiece creangă gingașă
Din biata pădure golașă!
Cum ști ea munții să-mbrace
În albe și groase cojoace,
De teamă ca-n piscuri răzlețe
Bătrânii Carpați să nu-nghețe!
Cu câtă iubire așterne
Cearșafuri și plăpumi și perne
Ca micile boabe de grână
S-adoarmă-n câmpia română!
Și cât de duioasă îmbie
La joacă, afară să vie,
Din dâmb până-n vale să zboare
Copiii, pe iuți sănioare!

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.