Leul de George Toparceanu

Leul de George Topârceanu
Leul s-a-mbrăcat odată
Într-o piele de măgar,
Să colinde ţara toată
Din hotar până-n hotar,
Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)
Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători.
Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng
Ca un biet măgar nătâng,
Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc
Şi-ntr-o clipă îl înşfacă, grămădindu-l la mijloc.
– Staţi, mişeilor! Ajunge! Că vă rup în dinţi acuşi!
Strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată.
Astfel vă purtaţi voi oare cu iubiţii mei supuşi? …
Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,
Şi de frică se făcură mici, ca nişte căţeluşi.
– O, măria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat,
Semănai aşa de tare
C-un măgar adevărat!