Mos Craciun de Octavian Goga

Moș Crăciun cu barba albă, moș Crăciun cu traista plină,
Vechi stăpân atât de darnic al copilăriei mele,
Azi la noi în sat te-așteaptă toată casa cu lumină,
Cu colinde și cu cântec și cu crai ceteţi de stele.
Tu te furișezi în taină pe la fiecare poartă,
Cu pășirea ta tiptilă nu lași urme pe zăpadă,
Dar te simte-ntreg cuprinsul oropsiţilor de soartă,
Când lași binecuvântarea peste capul lor să cadă.
Tu cobori și-n sara asta, tu cobori ca totdeauna,
Pe pământul greu de rele, sol bătrân de gânduri bune,
și-nveșmânţi c-un văl de pace răzvrătirea-nviforată…
Cum te-așteaptă-n sat la mine!… Du-te, du-te, Moș Crăciune…
De nu ţi-o fi peste mână treci și pe la casa noastră,
Biată mama-ngândurată azi e singură la masă,
Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră,
Când vezi neatins și vinul și colacul de pe masă.
Apoi pleacă, Moș Crăciune… pe oriunde-și duce darul
Bătrâneasca și cinstita și curata noastră lege;
Numa-n lumea mea străină nu-ncerca să treci hotarul,
Căci și inima și casa ţi-s închise-aici, moșnege!…