Legenda ghiocelului si a zapezii

Legenda ghiocelului (de origine germană)
La începutul Lumii toate lucrurile de pe Pământ se grăbiseră la împărțit și-și primiseră culorile dorite. Iarba era verde, trandafirul roșu, pământul maro, cerul albastru, soarele galben. Numai pentru zăpadă, ajunsă mai târziu, nu mai rămăsese nici o culoare.
Zăpada se hotărî să meargă și să roage pe fiecare să-i împrumute câte puțin din culoarea lor.
Pământul dormea și n-a auzit rugămintea ei. Iarba s-a făcut că n-o aude, trandafirul mândru la fel.
Zăpada rugă cerul albastru să-i împrumute un pic de albastru, dar cum era așa de sus, acesta nu o auzi.
Mai rugă soarele, dar cum era la asfințit acesta se grăbea și nici el nu o luă în seamă.
Zăpada ajunse la marginea unei păduri unde întâlni o floare albă, mică, modestă numită ghiocel.
O rugă și pe ea.
-Ia-ți câtă culoare dorești, îi răspunse mica floare cu bunătate.
De atunci a rămas zăpada albă, iar floarea mică e singura floare care înflorește înainte de a se topi zăpada și căreia aceasta, drept răsplată pentru bunătatea ei, nu-i provoacă nici un rău.