Floare la ureche de Otilia Cazimir

Proaspătă și sperioasă
raza nouă-mi intră-n casă.
Întârzie cu mirare
peste prag, peste covoare.
Se ridică la fereastră
ca să vadă ce-i în glastră,
poleind cu aur dulce
Un mănunchi de busuioc.
(Poate-și caută un loc
Să se culce?)
Și rămâne aninată,
nebunatică și vie,
de-o garoafă de hârtie,
ruptă și decolorată.
Și deodată, floarea veche
râde, roșie ca para,
că și-a pus-o la ureche
primăvara…