O lacusta de Tudor Arghezi

Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Şi cămaşe stacojie.
Avea fuste şi manta
Tăiate din catifea
Şi pieptar cu solzi de ţiplă,
Căptuşit c-un fel de sticlă.
Domnişoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii.
Să te-ntreb pe Dumneata,
Cum venişi în iarba mea
Şi de unde, Domnişoară
De cristal şi scorţişoară?
După pana ce te-a scris,
Vii şi tu din somn şi vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decât colo, tocmai sus,
Unde sunt într-adevăr
Pensule de-a fir a păr
Și zugravii de o şchioapă,
Meşteri scriitori cu apă.
Ce te-a supărat? Țânţarul,
Păpurişul, nenufarul?
Aş fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Şi-a plecat sărind într-alte
Buruieni şi mai înalte.
Şi-aș fi vrut să-mi stea întâi
Pe un vârf şi s-o mângâi.
Mi-a lăsat atâta mie:
Bumbii goi, de păpădie.

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.