Martisor de Ion Pillat

Priveşti de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.
Vezi trenul care intră încet de tot în gară
Şi omul care sapă, plugul care ară.
A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Şi munţii de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.
Auzi pe sub podgorii un câine care latră,
Te simţi legat de toate – nu poţi urni o piatră.
Aceste lucruri simple ce veşnice îţi sunt!
Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ
Ce limpede te cheamă un cuc: o dată, două –
De fiecare dată ţi-e inima mai nouă.
De fiecare dată mai trainic te uneşti
Cu farmecul acestor privelişti câmpeneşti.
În gară, iată trenul a început să se mişte.
Toţi pomii ninşi, pe dealuri îi flutură batiste.
Gâlgâitor, din iarbă un şipot s-a trezit
În tine şi prin ramuri e cerul limpezit.
Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers părinţii îţi duci şi tu copiii.
O nouă viaţă astăzi de viaţa veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veştedele crengi.
Cu apa ei lumina ţi-a botezat câmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,
Pe barza ce se duce pe Argeş tot în sus,
Pe-adâncul rost al vieţii la care te-ai supus.