De ce-ai dat, Doamne? de Grigore Vieru

Lui Ozea Rusu
Copiii leşină, nu-i bine,
Şi moarte picură din nori.
Şi chiar izvorului îi vine
Un fel de greaţă uneori.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!
E falsă mila, ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulţi se mută,
Văzând că-n viaţă nu au loc.
Atâtea vorbe şi minciuni,
Atâtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare şi la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Şi tinereţea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tăcea!